Oamenii utilizeaza Internetul pentru a afla mai multe detalii despre un subiect anume, pentru a face cumparaturi sau pentru a plati facturi. Indiferent de scopul pe care il au atunci cand viziteaza site-ul tau, toate informatiile trebuie prezentate intr-o maniera prietenoasa si usor de inteles. Pentru a putea oferi aceste lucruri vizitatorilor tai, este esential ca site-ul sa fie sustinut de servere performante, de baze de date de proiectare si de module de administrare intuitive. Diferenta dintre un site dinamic si unul static consta in felul in care au fost dezvoltate si implementate aceste elemente componente. La prima vedere, cele doua sunt similare, diferentele nefiind atat de evidente, insa felul in care functioneaza fiecare in parte ne ajuta sa le clasificam in categorii diferite.
Site static
Un site static este caracterizat de un numar limitat de pagini si un format fix al acestora. Fiecare pagina a acestuia este un document separat, ceea ce inseamna ca singura modalitate de a modifica un site static este sa accesezi separat paginile si sa editezi codul HTML. Acest tip de site necesita o persoana care stie sa utilizeze HTML.
Site dinamic
Site-urile dinamice sunt mult mai flexibile, fiind mult mai usor de gestionat. Configurarea acestora este mult mai complicata deoarece utilizeaza limbajul de programare PHP, insa odata configurat acesta este mult mai usor de modificat. Folosind un CMS (content management system) continutul site-ul poate fi actualizat, modificat, pot fi create pagini noi, iar continutul irelevant poate fi sters. Aceste modificari se realizeaza rapid, nu necesita cunostinte de programare si pot fi in desfasurare chiar si atunci cand un vizitator este prezent pe pagina respectiva.
Ce tip de site sa alegi pentru afacerea ta?
Majoritatea antreprenorilor online aleg site-urile dinamice, in special datorita flexibilitatii si usurintei de utilizare. Asta nu inseamna ca este cel mai potrivit tip de site pentru afacerea ta. Pentru a intelege mai clar cum functioneaza fiecare site in parte, am pregatit o lista cu cele mai importante avantaje si dezavantaje.
Site dinamic
Un site dinamic ofera utilizatorului o serie de avantaje:
- control deplin asupra site-ului (pagini, texte, imagini, categorii si subcategorii);
- optimizarea SEO;
- posibilitate de integrare a unui magazin online in interiorul site-ului;
- reducerea costurilor de intretinere;
- utilizatorul nu se limiteaza doar la crearea unei singure pagini de aterizare (landing page);
- rapoarte privind traficul pe site - care este cel mai vizualizat continut, de unde provin vizitatorii (retele de socializare, blog-uri etc.), ce cuvinte cheie folosesc pentru a ajunge pe site-ul tau, cat timp petrec pe fiecare pagina si multe alte informatii;
- posibilitate de integrare a newsletter-ului.
Dezavantajele utilizarii unui site dinamic:
- configurarea unui site dinamic necesita o perioada mai lunga de timp;
- costul initial este mai ridicat.
Site static
Principalele avantaje ale unui site static sunt:
- potrivit pentru companiile de mici dimensiuni;
- configurarea acestuia se face rapid;
- costul initial este mai mic;
- nu necesita un server special pentru gazduirea web.
Dezavantajele unui site static:
- nu poate fi actualizat de utilizator;
- costurile intretinerii unui astfel de site sunt crescute;
- nu pot fi integrate retelele de socializare, forumuri sau magazine online;
- persoanele care actualizeaza continutul site-ului au nevoie de pregatire speciala.