PowerPoint este un instrument nelipsit in mediul de afaceri care, utilizat la capacitate maxima, aduce unei companii o serie de beneficii. De cele mai multe ori insa, antreprenorii scapa din vedere elemente esentiale atunci cand realizeaza o prezentare PowerPoint. Nimic nu este mai plictisitor decat o prezentare lunga, cu slide-uri incarcate de text, lipsita de imagini si cu un subiect nu foarte bine ales. O prezentare PowerPoint profesionala trebuie sa fie construita in jurul regulii 10-20-30, adica prezentarea sa aiba 10 slide-uri, sa nu dureze mai mult de 20 de minute, iar textele sa fie scrise cu un font de minim de 30 de puncte.
Urmeaza aceste sfaturi pentru a realiza prezentari PowerPoint de succes:
Construieste prezentarea in functie de publicul tinta
Pentru a realiza o prezentare eficienta este important sa iti cunosti publicul tinta: cine este acesta?, ce subiecte il intereseaza?, ce stie si ce vrea sa afle?, cu ce se ocupa?, ce informatii noi va afla in urma prezentarii?, care este nivelul educational la care se afla? Toate aceste informatii te vor ajuta sa realizezi o prezentare PowerPoint eficienta, cu un impact puternic asupra celor prezenti.
Stabileste structura prezentarii
Incepe prin a identifica obiectivele prezentarii, apoi concentreaza-te pe ceea ce stie publicul tinta despre compania ta, care este atitudinea lor fata de produsele sau serviciile tale. Odata stabilite aceste aspecte, iti va fi mult mai usor sa realizezi structura prezentarii. Evidentiaza ideile principale ale prezentarii si stabileste modul prin care va fi transmis mesajul (imagini, clip video, text, exemple).
Nu citi de pe slide-uri
Nimic nu este mai plictisitor decat sa participi la o prezentare care se dovedeste a fi de fapt o "citire". Slide-urile au rolul de a ajuta publicul sa urmareasca prezentarea, si eventual, sa iti ia notite privind ideile principale. Persoana care sustine prezentarea trebuie sa stie ce informatie urmeaza dupa fiecare slide si ce aspecte trebuie mentionate.
Limiteaza-te doar la informatiile esentiale
Atunci cand esti pasionat de un domeniu, ai atat de multe informatii interesante, incat iti este dificil sa te limitezi doar la 2-3. Cu toate acestea, trebuie sa fii constient de faptul ca publicul nu poate asimila foarte multe detalii in urma unei prezentari, de aceea, limiteaza-te doar la informatiile esentiale. Cifrele si graficele foarte incarcate ii determina pe ascultatori sa isi piarda interesul.
Utilizeaza culori si fonturi usor de citit
Este foarte posibil ca la prezentarea pe care o sustii sa fie prezent un numar mare de persoane, iar culorile si fontul folosit joaca un rol important. Specialistii recomanda utilizarea fontului Helvetica sau Arial. Poti alege un font mai special pentru titluri, care sunt in general mai mari decat restul textelor.
Incheie prezentarea cu un call-to-action
Pentru a-ti atinge obiectivele propuse, spune-le participantilor ce sa faca mai departe. Poti incheia cu o invitatie de a accesa site-ul companiei, de a se inscrie la newsletter, de a participa la un training/workshop pe care il sustii, de a descarca un e-book etc. Fara un call-to-action bine evidentiat, publicul nu va stii ce sa faca in continuare.
Alte aspecte de luat in calcul:
- evita jargonul;
- nu adauga prea mult text;
- adauga imagini relevante;
- pune intrebari si raspunde la intrebarile publicului;
- nu utiliza bullet point-urile in exces.
Aceste sfaturi te vor ajuta sa realizezi prezentari PowerPoint eficiente, care transmit mesajul intr-o maniera usor de inteles. Pregateste din timp prezentarea si modific-o de cate ori este necesar!